Ghid simplu pentru curățenia de Paște

Paștele este una dintre primele sărbători ale primăverii, iar primăvara este anotimpul care simbolizează începutul sezonului cald: soare, culori pastelate, flori colorate, ce vine o dată cu tentația de a curăța și reîmprospăta casa dupa o iarnă lungă și grea.Curățenia de primăvară este un proces complex, care se întinde pe o perioadă destul de lungă de timp, iar noi ne-am gândit să venim în ajutorul tău cu câteva trucuri practice pentru a face față mai ușor acestui proces.

Ferestre

Așteptați o zi înnorată și începeți pe partea umbroasă a casei, deoarece bătaia directa a soarelui poate duce la dungi și urme. Ridicați jaluzelele sau obloanele și spălați geamurile cu o soluție de curățat geamuri și o lavetă din microfibră. Apoi coborâți jaluzelele și obloanele și ștergeți urmele și praful. Terminați prin a aspira draperiile și perdelele din material textil.

Chiuveta de bucătărie

Dacă aveți probleme cu petele și urmele de pe chiuveta din bucătărie încercați să frecați pereții chiuvetei cu bucăți de coajă de lămâie iar apoi clătiți cu apă rece pentru a scăpa de urmele și mirosurile nedorite.

Cuptorul cu microunde

Scăpați de acele pete uscate de roșii o dată pentru totdeauna! Umpleți un vas mare cu o cană de apă și o lămâie tocată, lime sau portocală sau câteva linguri de oțet și așezați-o în interiorul cuptorului. Porniți aparatul la temperatură mare timp de câteva minute sau până când soluția fierbe și geamul este aburit, apoi lăsați-l să se răcească timp de 5 minute înainte de a deschide ușa. Îndepărtați și ștergeți interiorul și exteriorul cu un burete.

Blaturi de bucătăriei

Lustruiți blatul pentru a restabili strălucirea bucătăriei. Pentru utilizări zilnice, folosiți un produs de curățare specializat. O formula ușoară reduce grăsimea și îndepărtează petele de suprafață fără efectele dăunătoare ale oțetului sau amoniacului și nu va lăsa în urmă o peliculă lipicioasă, așa cum o face detergentul obișnuit de vase.

Frigider

Pentru o curățare totală a frigiderului scoateți rafturile și coșurile fixate pe ușa și spălați-le în apă caldă și săpun pentru a scăpa de bacteriile alimentare și de petele lăsate de alimentele vărstate în interiorul lui, iar pentru împrospătarea aerului din frigider pe durată, după ce ați finalizat curătarea, poziționați în centrul frigiderului un absorbant de mirosuri pentru aparate frigorifice.

Oale și tigăi

Înmuiați reziduurile arse adăugând apă și detergent de vase în oalele dumneavoastră și lăsați-le să fiarbă pe aragaz. Folosiți un burete de curățare sau o lavetă pentru a îndepărta orice bucăți rămase lipite. Ketchupul (da, într-adevăr!) ajută la dizolvarea murdăriei pe vasele de cupru și alte accesorii de gătit din cupru. Doar aplicați sosul roșu pe suprafața dorită și adăugați un vârf de sare pentru petele extrem de încăpățânate.

Aparate din oțel inoxidabil

Pentru ca suprafața din oțel inoxidabil să strălucească din nou, amestecați o linguriță de detergent de vase intr-o cană de apă caldă de la robinet. Folosind o lavetă din microfibră, frecați soluția de detergent pe suprafețe în secțiuni mici, apăsând bine. Clătiți cu apă fierbinte curată și uscați imediat cu o lavetă curată.

Scurgerea de duș

Pentru a împrospăta canalele de scurgere și a le ajuta să păstreze curgerea liberă, amestecați 3 lingurițe de bicarbonat de sodiu cu 2 lingurițe de sare de masă. Se toarnă amestecul pe canal, urmat de 1 cană de oțet încălzit. Lasați-l sa acționeze timp de 15 minute. Clătiți folosind apă fierbinte de la robinet timp de cel puțin 15 până la 30 de secunde.

Mobila

Mutați mobilierul și aspirați în spatele lui și sub el. Curățați apoi mobila cu o lavetă din microfibră și o soluție specială pentru tipul de material din care este realizată mobila dumneavoastră (lemn, metal etc.).

Rafturi de cărți

După toate acele sesiuni de lectură confortabilă din timpul iarnii, biblioteca dumneavoastră ar putea avea nevoie de o curățare. Luați-vă câteva minute pentru a vă organiza cărțile de pe masa de cafea, romanele de pe noptieră sau revistele preferate. Le puteți așeza în ordine alfabetică, coordona după culoare sau sorta după dimensiune. Asigurați-vă că ați aspirat praful de pe rafturi înainte de a pune ceva la loc.

Saltele

Este momentul perfect să fiți atenți la ceea ce se află sub cearșafuri. Aspirați ferm partea superioară și părțile laterale ale saltelelor. După aspirare, igienizați-vă salteaua cu un spray dezinfectant. Puteți utiliza, de asemenea, un aparat cu aburi sau un fier de călcat pentru a ucide acarienii de pe suprafețe. Aspirați după aceea.

Aspirarea și curățarea podelelor

La final, pentru a oferi întregului spațiu o curățenie finală, aspirați pereții și podelele casei dumneavoastră temeinic, fără a neglija nici un colțișor al casei. După aspirare puteți folosi și o soluție cu apă și detergent pentru a spăla podelele și a le oferi un luciu special.

Curățenia de Paște nu ar trebui să reprezinte o povară, cu tehnicile și produsele potrivite, se poate desfășura într-un timp scurt și poate reprezenta chiar o plăcere. Pentru a termina cat mai repede curățenie, imparte activitatile cu toti membrii familiei, in functie de gradul de dificultate. Astfel, după curățenie, vă puteți bucura impreuna în liniște de sărbători.

Alte articole

Descoperă magia Harry Potter!

A început aventura Harry Potter pe Sample-Box.eu. Înscrie-te în campanie (secțiunea Promoții) printre primii participanți și primești automat un album Harry Potter care conține și 6 abțibilduri pentru a începe colecția. Magia Harry Potter este aici și copilașii sunt fascinați să redescopere această lume prin intermediul albumelor cu abțibilduri. Părinții au redevenit și ei copii,

Cum prevenim astenia de primăvară?

A venit primăvara! Cel mai frumos anotimp asteptat de noi toți după o iarnă grea și rece.  Primăvara înseamnă ,,dezghețul, topirea, trezirea la viață, reînnoirea și renașterea naturii, vieții și a societății’’. Sună bine, nu-i așa? Observarea reînnoirii totale a naturii după o iarnă lungă și rece este incredibil de frumoasă, dar te poate face să te comporți ca o muscă somnoroasă, și nici nu ai fost noaptea trecută la petrecere.

Activități în aer liber pentru copii și părinți

 Hai la joacă! De ce? Orice părinte își dorește să petreacă timp de calitate cu copilul său, fie că acest lucru înseamnă 2 ore pe săptămână, sau chiar zilnic, mai ales când acest timp îl poți îmbina cu dezvoltarea copilului. Un exemplu benefic îl reprezintă activitățile în aer liber, pentru că acestea nu doar creează

Cum curățăm corespunzător plăcile de gresie și faianță

Curățarea gresiei și faianței face parte din rutina unei îngrijiri temeinice a casei. Sigur că acestea sunt șterse frecvent, însă periodic este nevoie să folosim un proces mai complex, pentru a îndepărta petele dificile, depunerile de calcar și murdăria din rosturi. Fie că avem plăci de culoare închisă sau deschisă, pentru a le păstra curate

Scroll to Top